Termenul integrativ adesea a fost uzitat ca sinonim pentru eclectic, azi însă există diferențe semnificative între cele două concepte. Termenul eclectic este utilizat pentru a descrie pragmatic abordările bazate pe caz, în care ingredientele diferitelor abordări sunt combinate fără a dezvolta o teorie conceptuală comună. Termenul integrativ sugerează mai degrabă o sudură între diferitele abordări dezvoltând o meta-teorie care reprezintă un nou cadru pentru juxtapunerea diferitelor concepte și strategii de intervenție. Psihoterapia este o orgainzare a mai multor nivele: teoretic, strategic și intervențional (Goldfried, Padaware, 1978), cu toate acestea o abordare psihoterapeutică poate să utilizeze un cadru teoretic specific unei singure școli dar poate să devină ușor eclectică preluând strategii și intervenții în contextul teoriei de bază. O astfel de abordare nu reprezintă o integrare la nivel teoretic, diversitatea manifestându-se doar la nivel de strategii și intervenții. Psihoterapia integrativă implică însă o schimbare primară explicită la nivel teoretic, strategic și de intervenție.
Punctele forte ale abordării integrative (adaptare după Lebow, 2003):
§ Abordarea integrativă s-a dezvoltat dintr-o varietate de teorii, oferind posibilitatea de conceptualizare și explicare a experiențelor umane într-o manieră mai complexă decât pot face asta teoriile simple care sunt centrate doar pe comportamentul uman. Adesea teoriile sunt centrate pe o singură arie a condiției umane, dar experiența umană este rezultatul unor factori multipli. Evidențe considerabile subliniază importanța influențelor bilogice, a dinamicile intrapsihice, a cognițiilor, a contingenței comportamentale și a influențelor interpersonale - în geneza unui pattern comportamental. Conceptualizările teoretice bazate pe o singură dimensiune a experiențelor umane sunt adesea limitative.
§ Abordarea integrativă conferă o flexibilitate crescută în tratamentul psihoterapeutic la nivel de individ, cuplu și familie și astfel există oportunitatea de creștere a eficacității. Atitudinea de „minte-deschisă” specifică psihoterapeutului integrativ îi permite acestuia o conceptualizare specifică a problemei și de asemenea o intervenție centrată pe nevoile specifice ale clientului.
§ Abordarea integrativă este aplicabilă unei populații vaste în comparație cu abordările restrictive. Tehnicile și obiectivele pot fi adaptate în funcție de subiectivitatea și tipologia specifică clientului, utilizând tratamentul care asigură nivelul cel mai crescut de eficacitate și limita de timp disponibilă pentru terapie.
§ Psihoterapeuții integrativi sunt mai abilil în implementarea planului psihoterapeutic deoarece pot să utilizeze concepte personale cu privire la dezvoltarea problemei și a procesului de schimbare, abordarea integrativă punând un accent crescut pe caracteristicile de personalitate ale psihoterapeutului. Personalitatea psihoterapeutului deține un rol esențial în demersul psihoterapeutic integrativ. Psihoterapeutul are posibilitatea de a livra intervenții pentru care are un nivel crescut de pregătire profesională, folosindu-se de abilitățile bine antrenate și calitățile de personalitate. Astfel se asigură o creștere a încrederii în tratament și a comunicării acestor convingeri clienților, factori care s-au dovedit a fii importanți în eficacitatea intervenției (Frank, 1973).
§ Psihoterapeuții integrativi pot să combine beneficiile majore ale abordărilor specifice. Fiecare abordare psihoterapeutică are beneficii specifice. Psihoterapeutul integrativ poate alege liber între intervențiile care s-au dovedit a fi cele mai eficiente într-o anumită problematică.
§ Psihoterapeuții integrativi dau dovadă de o mai mare obiectivitate în selectarea strategiilor pentru schimbare. Deoarece psihoterapeutul integrativ este mai puțin implicat în practica unei metode particulare, acesta are libertatea de a experimenta și explora literatura relevantă și adecvată a tehnicilor specifice;
§ Psihoterapeutul integrativ este pregătit să adopte o nouă tehnică care s-a dovedit a fi mai eficientă pentru tratarea unei anumite probleme de sănătate mintală. Psihoterapia este într-o continuă schimbare, în care noile abordări și tehnici sunt adaptate continuu. În abordarea integrativă, psihoterapia înseamnă dezvoltare în știință și artă.
§ Abordarea integrativă oferă numeroase avantaje în procesul de formare. Formarea în psihoterapie integrativă este centrată pe experiențe, oferind psihoterapeuților posibilitatea de a-se dezvolta în funcție de caracteristicile personale.
Riscuri ale abordării integrative (adaptare după Lebow, 2003):
§ Adesea s-a constata o carență la nivelul bazei teoretice, carențe în definirea conceptelor și a conexiunii dintre conceptualizarea condiției umane și practica clinică. Aceasta este una dintre cele mai frecvente critici aduse abordării integrative. Pornind de la aceste considerente programul nostru de formare a fost conceput cu mare vigilență în vederea însușiirii cadrului teoretic, al algoritmului de intervenției și al dezvoltării personale.
§ Tratamentul integrativ a fost definit utopic, datorită obiectivelor mărețe de rezolvare a majorității nivelelor de dificultate. Având acces la o tolbă consistentă în strategii de intervenție este ușor de stabilit mai multe obiective și de conturat o imagine complexă asupra procesului de intervenție și a rezultatelor.
§ Abordarea integrativă este considerată mult prea complexă și greu de aplicat. Programele de formare sunt adaptate la un nivel crescut de strategii de învățare și o formă mai avansată de practică clinică în supervizare. De asemenea selecția cursanților respectă o procedură riguroasă, iar ieșirea din procesul de supervizare implică atingerea unor standarde ridicate atât profesional cât și la nivelul dezvoltării personale.
psih. Gyorgy GASPAR